Măsură binevenită a Ministerului Transporturilor! Principala gară a
Capitalei va fi mutată într-un alt oraş, pentru a fluidiza traficul în
Bucureşti şi a reduce poluarea sonoră. Ministrul Anca Boagiu spune că
pentru a decongestiona complet Capitala, cel mai bine ar fi ca Gara să
fie mutată cât mai departe de Bucureşti şi mai aproape de alte oraşe.
„Ca terminal feroviar al Capitalei, Gara de Nord era foarte
prost plasată chiar în Bucureşti”, declară Anca Boagiu, „astfel că ne
gândim să o mutăm spre centrul ţării, mai precis în Braşov. O asemenea
soluţie ar reduce şi durata călătoriilor pe calea ferată: de pildă,
drumul cu trenul între Braşov şi Gara de Nord ar fi practic instantaneu,
ceea ce sigur i-ar bucura pe bucureştenii care înainte făceau ore bune
până la munte.”
„O altă variantă pe care am explorat-o”, spune
Ministrul Transporturilor, „ar fi să plasăm Gara de Nord undeva în câmp,
departe de orice oraş. Nici nu ar mai perturba traficul şi am avea şi
suficient loc pentru o parcare de mari dimensiuni, un heliport şi un
aeroport internaţional. În acest fel oamenii din orice colţ al ţării vor
putea ajunge cu ce mijloc de transport doresc, nu ca până acum, când
erau siliţi să ia trenul ca să vină în Gara de Nord, circulând în
condiţiile mizerabile pe care le cunoaşteţi. Nu e normal ca pe calea
ferată să se circule doar cu aceste trenuri infecte şi ne gândim serios
ca în câţiva ani chiar să scoatem complet trenurile din Gara de Nord”, a
încheiat Boagiu.
Sursa: www.timesnewroman.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu